Jurnal de călătorie în Egipt
Miercuri, Decembrie 17th, 2008Istorie, cultură, mister, enigme ale antichităţii, Nil, piramide, temple, faraoni, Tutankhamon, Cleopatra, mare, munţi, deşert, lume arabă, Islam sunt doar câteva dintre emblemele şi de o potrivă atracţiile Egiptului, o ţară în care, poate, fiecare dintre noi am visat să ajungem o dată în viaţă. O ţară în care fiecare loc este plin de istorie ascunsă ori parţial descoperită şi care îşi provoacă şi năuceşte vizitatorii la fiecare pas, prin aglomerarea de contraste şi neobişnuit.
A ajunge în decembrie într-o ţară cu climă subtropicală este o experienţă inedită, pentru cei ce vor coboarî cu avionul, direct din iarnă, în întinderile complet însorite ale Egiptului. Prima impresie la aterizarea în Hurghada este că Egiptul înseamnă întindere răzbătută de albastrul cerului, al Mării Roşii sau al Nilului şi auriul deşertic al munţilor. Ori a culcării şi a trezirii soarelui pe întinderi de mare sau prin colţuri de munte, culori pe care întinderile Egiptului le oferă cu generozitate, în spaţiile sale largi. Impresia este de spaţiu întins, de deschideri ale orizonturilor, spre deşerturi, munţi, oraşe sau mare. Hurghada, localitatea egipteană situată pe malul Mării Roşii, a devenit o staţiune pentru turişti, veniţi din toate ţările, în care s-au construit şi încă se construiesc complexuri hoteliere, care oferă toate condiţiile de cazare, odihnă şi servicii turiştilor. De la frumuseţea amenajării multiplelor plaje şi până la servicii de 4, 5 stele, cu program de „demipensiune” sau „all-inclusiv”, Hurghada este oraşul de pe plaja Mării Roşii, întins pe circa 40 de kilometri, în cele trei zone ale sale Downtown (El Dahar), cu zona antică, Sekalla cea modernă, cu numeroasele hoteluri, şi El Korra Road cea mai recent construită.
Pentru a ajunge de la camera de hotel, direct pe plaja Mării Roşii, treci printre numeroase alei de palmieri, printre plante exotice, arbuşti şi flori căţărătoare, roz, galbene ori ciclamen, bananieri, copaci Yuca, muşcate sau chiar celebrele creste de cocoş „strelitzia” cresc printre gazoanele verzi şi moi, udate mereu de către angajaţi ai hotelurilor. Fiecare hotel are piscine descoperite, multe dintre ele fiind uşor încălzite, pentru accesul copiilor. Iar pentru a face plajă la briza mării ori pe platoul piscinei, cu umbreluţe din lemn există un „towel card”, ce garantează prosopul pentru şezlongul pe care îl vei utiliza, la plajă, iar serviciile „all inclusiv” oferă diferite produse alimentare şi de băut, la plajă. A înota în decembrie în Marea Roşie nu poate fi chiar o problemă pentru mulţi dintre doritori, fiindcă apa mării nu scade în temperatură sub 20 de grade, iar temperatura din timpul zilei este în medie între 25-27 de grade ziua, iar noaptea este de 16-17 grade. Turiştii care doresc să prindă peisajul mării sau al munţilor în nuanţe de auriu, în decembrie, au surpriza de a observa răsăritul în jurul orei 6.30, iar astrul zilei apune în jurul orei 17 sau şi mai devreme. De pe malurile Hurghadei se observă în depărtare insula nelocuită Giftun, înconjurată de recifi de corali, care oferă o splendidă panoramă în toate nuanţele de roşu, insulă la care se poate ajunge prin excursiile opţionale, în care sunt incluse lecţiile de scufundări la suprafaţă, o oră de plajă şi baie pe insulă, ghidajul, navigarea, echipamentul de scufundare şi prânzul. Sau există posibilitatea de a lua lecţii de la un instructor profesionist, în vederea obţinerii unui certificat de scufundător. De asemenea, excursii cu submarinul, care oferă minunate privelişti subacvatice ori excursia la bordul unei nave cu fundul de sticlă, de unde se poate observa splendidul peisaj al coralilor, printre recifurile dintre Hurghada şi Giftun. „Atenţie, este interzis prin lege să scoateţi din Egipt corali, scoici sau lire egiptene!”, ne avertizează Roxana Ghica, ghida agenţiei de turism Calibra, care ne-a însoţit pe parcursul excursiilor la diferitele obiective. „Există legi stricte. La aeroport, bagajele sunt scanate, iar pe lângă faptul că scoicile sau coralii vă vor fi confiscaţi, veţi plăti şi amenzi”, insistă ea, anunţându-ne încă din prima zi şi despre faptul că apa de la robinet nu este potabilă şi că există riscul de a face „boala turistului”, datorită schimbării climatului, a mâncării şi a băuturii locale. „Singurul remediu este «antinal», un medicament pe care nu îl găsiţi decât aici, iar important este să ştiţi că orice medicament de acasă nu are efect, aici”. Aflăm tot de la ea faptul că moneda naţională este Lira egipteană, numită şi Pound, cu rata de schimb, la momentul de faţă (decembrie, 2008) de 5,5 lire un dolar, respectiv 7 lire un euro. „Preţurile cumpărăturilor sunt în general negociabile, cu excepţia farmaciilor, a super-marketurilor sau fast-foodurilor”. Rămânem uimiţi de cele aflate şi nu ne dorim decât să nu ne îmbolnăvim în sejurul excursiilor prin Egipt.
Spre surprinderea noastră, mesele pe care le servim, fie la „demi-pensiune”, fie la „all-inclusiv” sunt de tip, „bufet suedez”, la care se găsesc absolut toate alimentele pe care le ştim, plus cele cu specific egiptean (arab). Aşadar, sosuri şi condimente specifice, pe lângă alimentele reci sau salatele care se pot servi, precum şi ceaiuri, fructe (banane, portocale, smochine, struguri) sau delicioase prăjituri. La unul dintre hoteluri, încăperea în care se ia masa este aranjată în mod tradiţional, cu stâlpi sculptaţi în forme ce amintesc de floarea de lotus, precum şi picturile pe pereţi, cu scene în care personaje tipic tradiţionale, hrănesc porumbeii. Iar printre picioarele meselor, cu toate că încăperea are aspectul de sală închisă, câteva păsări adevărate, vin şi se hrănesc, cu firmiturile căzute de pe mesele turiştilor. Există şi supe la ora amiezei, orez gătit în mai multe feluri, cartofi, tocăniţe, însă europenii preferă pui sau peşte, bine gătite. Bucătarii servesc din spatele tejghelei, iar ospătarii mişună printre mese şi aduc băuturile, strâng mesele sau aduc tacâmuri şi farfurii turiştilor. „Nu aveţi voie să intraţi desculţă”, îmi spune un ospătar, „sunt cioburi şi vă puteţi răni”, insistă, în timp ce eu, cu greu decid să revin din nisipul plăjii la civilizaţie, şi-mi iau nişte pantofi în picioare, care nu sunt şlapi, pentru că oricât mi-aş fi imaginat că ar fi de cald, nu am banuit că în decembrie în Egipt, ar putea fi vară de-a binelea.
http://www.informatiacluj.ro/gallery.php?entity=galleries&iid=83
2. Piramidele din marginea metropolei Cairo
Cel mai mare oraş al Africii are populaţia României
Cairo, cu toate misterele antice şi istoria ascunsă în inima celei mai mari capitale din continentul Africa, este excursia la care pornim chiar din a doua zi a sejurului. Plecarea este la ora 1.15, ne luăm pachete cu mâncare şi câte o haină cu mâneci lungi pentru că pornim noaptea şi ne vom întoarce seara, când temperatura este de circa 16 grade. Excursiile pe care va face grupul nostru în cele şapte zile de Egipt, organizate de agenţia de turism “Calibra”, au la dispoziţie un singur autocar, care asigură apă îmbuteliată şi aer condiţionat. În circa 25 de minute ajungem în El Gouna, unde se formează coloana militară şi de unde suntem însoţiţi de poliţie, o regulă care nu se încalcă, de 15 ani încoace.
Privim mare parte din Cairo sau Al Qăhira (victoriosul) pe ferestrele autobusului. Cel mai mare oraş al Africii, ne impresionează pe toţi, prin aglomerarea de contraste. Clădiri moderne, ultrafinisate sau case mici, construite în stil specific arab, cetăţi, edificii, de o parte şi de alta a fluviului Nil, influenţe occidentale, dar în mare parte, cele istorice, vechi, dau un aspect, aglomerat, oraşului. Însă numeroasele civilizaţii egiptene, prezente aici de mai bine de 6000 de ani îşi spun cuvântul, în arhitectura oraşului de pe Nil, care ocupă mai bine de 453 kilometri pătraţi. Roxana Ilica, ghida noastă ne povesteşte despre Cetăţile Heliopolis (oraşul soarelui), cetatea romană Babilon, ce datează din perioada 340, după I. C., care nu are nici o legătură cu Babilonul mesopotamian sau despre oraşul Memphis, situat la Sud de Cairo, oraş ce a fost capitala Egiptului Antic. „Numeroase dinastii au condus ţara, de-a lungul istoriei, însă cea care s-a remarcat a fost cea a fatimizilor, descendenţi din Fatima, fiica lui Mohamed, când au fost create locaşuri sfinte, moskei sau şcoli.” Oraşul se întinde şi în zona deşertică, acolo unde se construieşte un cartier nou, care poatră denumirea „Cairo Nou”. Din cauză că atunci când au fost proiectate şoselele s-a crezut că în capitală nu vor exista mai mult de un milion de maşini, acestea se înghesuie acum şi aglomerează circulaţia în timpul săptămânii, pentru că la ora actuală există peste cinci milioane de maşini în Cairo. Ne îndreptăm spre centrul oraşului comercial, care se numeşte Tahrir. Un loc ce cuprinde numeroase atracţii turistice, precum Muzeul de Egiptologie sau Moscheea Modernă „Umar Makram”.
Ar fi atât de multe de vizitat, doar în Cairo, încât nu cred că ne-ar ajunge câteva zile, pentru a pătrunde în câteva dintre tainele istoriei acestei ţări. Însă ne oprim la Muzeul de Egiptologie, locul din care putem afla mai multe informaţii despre Egiptul antic, în care putem vizita tezaurul faraonului Tutankamon, precum şi, opţional, sala mumiilor, unde se află conservate incredibil de bine mumiile câtorva dintre regii egipteni. La intrare sunt şiruri lungi de vizitatori, turişti din toate ţările sau copii egipteni, veniţi în grupuri organizate de şcolile la care învaţă. Mă uit la copiii care sunt frumoşi, cu toţii şi la fetele de liceu, care iscodesc cu privirea, turiştii. Poartă eşarfe legate în mod tradiţional şi rochii sau fuste lungi. Insist să le privesc straiele, dar şi chipurile, dintr-o curiozitate nativă. Unele îmi zâmbesc iar eu le răspund. Aparatura foto şi cea video este preluată la poartă iar interiorul ne oferă fragmente uriaşe realizate în piatră sau lemn, o impresionantă colecţie de antichităţi egiptene: mumiile faraonilor Ramses II si III sau cea a faraonului Seti I. Se pot viziza, de altfel şi artefactele descoperite în mormantul lui Tutankhamon, precum şi valoroase lucrări de artă antică egipteană. Dincolo de obiectele de cult, statuete cu reprezentări ale regilor sau ale zeităţilor antice ori celebrele papirusuri, sălile prezintă impresionante obiecte de mobilier antic, morminte sau chiar organe ale regilor, perfect conservate, de mii de ani. Mă apropii de vitrinele cu reprezentări ale animalelor, unde întâlnesc grupuri de copii egipteni, ce mă întreabă în limba engleză, care e numele meu. Le răspund şi spre surprinderea lor, tot curiozitatea mă îndeamnă să le întind mâna şi să-i întreb care le este numele: Ahmed, Mahmud, Ali şi alte nume, pe care nu le înţeleg. Vizitez sala mumiilor şi caut ieşirea, fiindcă se apropie ora întâlnirii cu grupul, de care mă pierdusem, când din dreapta, din spate şi aproape din toate părţile îmi aud numele strigat. Cine ar putea să mă cunoască aici, mă întreb şi dau cu ochii de copiii egipteni, cei sociabili şi zâmbitori, de la care îmi iau rămas bun şi merg cu amintirea zâmbetelor lor, mai departe.
Platoul Giza al piramidelor
Ştiam că Piramidele sunt în apropierea oraşului Cairo, dar nu bănuiam că ele se observă chiar din oraş, fiind situate pe platoul Giza iar şoseaua cu acelaşi nume, ne conduce direct la una dintre cele şapte minuni ale lumii, conservată şi azi, piramida lui Keops. Culoarea de un bej deschis a pietrei, luminată de soarele dimineţii, pe fondul imensităţii cerului senin dă piramidelor aspectul unor reprezentări virtuale, aproape că nu-ţi vine să crezi că vei ajunge să atingi blocurile de piatră şi vei călca nisipul dintre aceste minuni arhitectonice, pe care din orice unghi le-ai privi, ştii că ele au formă de piramidă, însă geometric arată de ori unde le-ai privi, triunghiulare. Trecem, destul de aproape de piramidele de la care nu ne putem lua ochii, trecem şi pe lângă sfinx, urcăm şi oprim cu autobusul la panorama platoului, locul din care piramidele se văd a fi aranjate în linie. Locaţia preferată a turiştilor, în care fiecare îşi face fotografii cu piramidele în fundal, folosindu-se de obişnuitele trucuri de iluzie optică, ţinându-le în palme, sprijinindu-se pe ele, etc. Suntem avertizaţi de ghida noastă, să nu facem fotografii cu beduinii, care ne percep bacşişuri foarte mari, pentru câte o fotografie sau pentru mici servicii, pe care ei se oferă cu insistenţă să ţi le facă. Nici nu ne apropiem bine de locul cu pricina şi ei se şi apropie, fie călărind cămile, fie oferindu-ţi spre vânzare suveniruri, fie doar însoţindu-te, pentru a-ţi fi model, la fotografiile cu panorama celor trei minuni ale arhitecturii antice. Comercianţi cu mărfuri tradiţionale, nu doar că îşi expun piramidele miniaturale, eşarfele, sculpturile din lemn, piatră sau ghips, micii sfincşi, papiruşii sau mărgelele, ci marea majoritate, vin chiar, după tine, cu marfa pe umeri, insistând şi însoţindu-te o bună bucată de drum, chiar şi dacă le refuzi marfa. Ne îmbarcăm în autobuz şi coborâm undeva între piramida lui Kephren şi cea a lui Keops. Privesc aceste minuni şi nu îmi vine să cred că sunt morminte ale faraonilor iar Keops, cel care a ridicat cea mai mare construcţie piramidală, la Giza, cu înălţimea 146 de metri şi 15 centimetri, cu vârful din care lipsesc 11 metri, a fost considerat un rege tiran, nemilos, care a dat o mare importanţă cultului funerar. Keprhen şi Mikerinos au ridicat celelalte piramide, în care, pe pereţii interiori nu există nici un fel de reprezentare. Înainte să intrăm Roxana, ghida noastră ne avertizează de faptul că cei care au probleme de sănătate, operaţii recente, probleme de astm, cu coloana, inima sau claustrofobie, nu au voie să intre in piramida lui Kephren, al cărei culoar este nu doar îngust, ci şi foarte mic, ca înălţime. În unele zone, mai mic chiar de 1.50 metri. Îmi iau inima în dinţi, sucul cu pai în buzunar şi intru la piramidă. Mai precis, cobor. Mi se blochează telefonul, aşadar, nu mai am nici o sursă de contact cu timpul. Îmi las nelipsitul aparat foto, la autocar şi intru. Poziţia de coborât este cea aplecată. În unele zone, simt că acest culoar de pătrundere în interiorul piramidei se micşorează. Apoi urc, printr-un culoar asemănător cu primul şi la fel de înalt. Mă apropii de săliţa cu mormântul, care nu are nimic impresionant şi ameţesc. Îmi dau seama că nu-mi pot permite să mi se facă rău. O viaţă întreagă am dorit să ajung aici, iar astă vară, sub piramida de fier a unui pisc de munte din Elveţia, îmi pusesem dorinţa să ajung la cele adevărate, din Egipt. Aşa că, nici nu s-a terminat anul şi mă aflu aici, îmi amintesc. Observ un bărbat care coboară şi el, ameţit, chiar mai tare decât mine. În grup, se mai plânge cineva că ameţeşte. Beau sucul cu pai şi pracă îmi revin. Este ca o apă vie. Ne încurajăm unii pe alţii. Facem glume şi ieşim, de data aceasta invers, coborâre şi urcare. Se vede capătul luminos al ieşirii. Ne revenim cu toţii, dar ne dăm seama că suntem uzi şi că în piramidă fusese o temperatură extrem de ridicată. Ajusă acasă, am studiat intrarea în piramida lui Kephren şi am realizat că această cameră în care ameţiserăm aproape toţi cei care am intrat, era perpendiculară cu axa vârfului piramidei, rămas intact, aşadar, înăuntru nu simţisem altceva, decât efectul de piramidă, moment în care m-am gândit la Egipt şi la pierderea noţiunii timpului, în interiorul piramidelor. La apa vie a Egiptului, la dorinţe împlinite, la piramide şi la apropierea de zei.
http://www.informatiacluj.ro/gallery.php?entity=galleries&iid=84
(urmeaza partile 3 si 4)
(poze, daca ma ajuta cineva sa pun, pun. ca nu ma pricep)
